Poveste cu jucării

Din cer cădea o ninsoare mărunta. Fulgi mici si reci cădeau in neştire acoperind totul in calea lor. Urmele făcute de paşii oamenilor se acopereau imediat. O femeie îmbrăcata sărăcăcios ţinea de mana o fetita îmbrăcata cu nişte haine mai mari decât ea .Bucle blonde ţâşneau de sub căciuliţa ponosita încadrând obrazul alb ca de porţelan. Doi ochi albaştrii limpezi ca si cristalul priveau la fulgii care se roteau in aer ca nişte fluturi dansând. Faţa femeii era trista si abătuta ,dar copila se bucura de peisajul magnific de iarna.
Copii cu părinţii de mana intrau si ieşeau din magazine intr-o larma de nedescris. Peste câteva zile avea sa vina Crăciunul. Vitrine frumos împodobite cu luminiţe colorate furau privirile tuturor. Copii arătau in vitrine jucăriile mult râvnite.
Fetita se opri in fata unei vitrine si o trase pe mama ei de mana. Ii arata de zor o păpuşa îmbrăcata ca o prinţesa , cu plete blonde si o coroniţa strălucitoare pe cap. Rochia albastra ca azurul era garnisita cu blăniţa alba, iar in mana ţinea o bagheta fermecata. Fetita se uita atent si ramase vrăjita de frumuseţea micii prinţese. I se păru chiar ca aceasta îi zâmbeşte si clipeşte din ochi. Ii spuse si mamei, însa aceasta o trase de lângă vitrina amintind-ui ca nu îşi permit o astfel de jucărie. Lacrimi mari se rostogoliră pe obrajii îngheţaţi ai fetitei. Tristeţea puse stăpânire pe ea. Îşi plecă căpşorul in pământ si porni mai departe alături de îngândurata ei mama. Curând ajunseseră la o căsuţa mica de la marginea oraşului. Acolo locuiau ele singure. Pe drum găsiră câteva vreascuri cu care mama aprinse focul in casa îngheţata. Flăcările jucăuşe prinseră a dansa pe pereţii întunecoşi ai camerei. Mama stătea aplecata deasupra focului şi se încălzea la mâini. Tristeţea îi cuprinse tot chipul. Sărăcia era din ce in ce mare. Se gândea la cum vor ieşi din iarna aceea. Soţul îi murise când fetiţa era foarte mică, iar de atunci se lupta cu greutăţile zilnic. In fiecare seară strângea in mana un ceas rămas de la tatăl fetei, singura ei amintire. Era tristă pentru ca nu ii putea oferi fetiţei ceea ce îşi dorea. Era un copil atât de cuminte şi niciodată nu îi cerea nimic, dar simţea in sufletul ei de mama câte si-ar fi dorit copila. Si acum acea păpuşa pe care o văzuse şi şi-ar fi dorit-o. Se întoarse spre fetiţa care adormise pe marginea patului. O mângâie pe frunte şi o înveli cu pătura. Fetiţa zâmbea în somn. ”Bine ca zâmbeşte, măcar visele ii sunt frumoase” gândi femeia. Faţa fetiţei se luminase toata. Ajunse din nou in faţa vitrinei cu jucării. Păpuşa ei era încă acolo. Ii făcea cu mâna din vitrina unde trona ca o adevărata regină. Ii spunea râzând :
- Mâine voi veni la tine şi voi fi prietena ta toata viata!
- Cum aşa? răspunse mirată fetiţa.
- Vei vedea ,îi spuse misterioasa prinţesa. Intra in pădurea apropiata şi mergi pana vei ajunge la o căsuţa. Bate la uşa de trei ori şi aşteaptă.
Apoi ca prin minune prinţesa dispăru. Fetiţa rămase mută de uimire, dar se grăbi să-i urmeze sfatul. Ajunse în păduricea întunecoasă. I se făcu puţin frică. Din zăpada înalta, un iepuraş îi sari în faţa. Era iepuraşul pe care îl văzuse alături de mica prinţesa in vitrina cu jucării:
- Nu-ţi fie frică fata frumoasa! Vino cu mine, îţi voi arăta eu drumul. Şi o porni voios in faţa fetei. Atunci aceasta se simţi în siguranţă. Nu era singură în pădurea întunecată. După un timp, zări printre braţele copacilor două luminiţe palide. Ajunseră la destinaţie. O căsuţa mica cu un felinar deasupra uşii apăru în faţa lor.
- Îndrăzneşte! i-a spus iepuraşul şi se făcu nevăzut.
- Fetita îşi lua inima-n dinţi şi bătu de trei ori la uşa.
- Intră, îi răspunse imediat o voce!
- La o masa, înconjurat de hârtii stătea un bătrân, cu plete albe şi o pereche de ochelari imenşi pe ochi. Bătrânul îi arată un scaun pe care să se aşeze. O întreba apoi:
- -Mă cunoşti?
- Nu, răspunse fetita.
- Eu sunt Moş Crăciun, cel care îndeplineşte dorinţele copiilor cuminţi si cel care seară de seară priveşte în casele oamenilor să vad ce fac copiii şi îi răsplăteşte întotdeauna pe cei ascultători. Te-am văzut şi pe tine în seara aceasta, la vitrina cu jucării. Ce vroiai?
Plină de emoţii, cu ochii plecaţi în jos, fetiţa nu îndrăznea să spună.
- Hai, spune o încurajă Moşul. Uite! toate aceste scrisori sunt de la copiii care mi-au trimis dorinţele lor, dar tu eşti o fetiţa speciala şi de aceea am trimis iepuraşul să te îndrume spre casa mea.
Atunci ea îi spuse timid şi în şoapta dorinţa ei. Moşul privi atent spre ea şi îi spuse să fie cuminte în continuare şi să aibă grijă de mama ei.
Simţi în acel moment ceva rece pe frunte. Era mâna rece a mamei care o privea uimită.
- Te simţi bine? o întrebă aceasta. Ai vorbit mult în somn.
Fetita nu putea să-şi creadă ochilor. Fusese adevărat sau visase? Mama îi aduse o cană de ceai fierbinte. Zorile se uitau curioase pe fereastră. Femeia o săruta pe frunte şi se îndreptă apoi spre uşa spunâdu-i că se duce după pâine. Era Ajunul Crăciunului. Fetiţa sări veselă din pat, se îmbrăca în graba cu hainele sărăcăcioase şi ieşi afara .Frigul iernii o îmbrăţişă imediat, dar ei nu-i păsa. Adună câteva crenguţe de brad şi conuri de pin gândindu-se să-i facă mamei o surpriza de Crăciun. Cu mâinile ei micuţe aranja totul cum crezu ea ca e bine. Se aşeză apoi la fereastra să o aştepte pe mama. Aceasta se întoarse abia spre seară, obosită şi înfrigurata, avea însa un zâmbet misterios pe faţa. Se bucura mult când văzu surpriza pregătită de fiica ei. O luă în braţe şi o mângâie încet pe cap. Nu o mai făcuse de mult timp. Îi spuse apoi încet cu o voce duioasă:
- Ştii cu cine m-am întâlnit?
- Cu cine mama?
- Cu Moş Crăciun, care mi-a dat acest pachet pentru tine. Atunci fata observă la uşa un pachet cu o fundiţă roşie deasupra. Nu mai văzuse niciodată aşa ceva. Alergă curioasa şi luă pachetul.
- E pentru mine? Întreba mirata.
- Da fetita mea draga şi cuminte!
Cu mâinile tremurând, aceasta desfăcu pachetul. Un strigat de bucurie răbufni în încăperea micuţa. Păpuşa cea mult dorită era chiar în fata ei. Visul se împlini. Sării de gatul mamei şi-i umplu obrajii de sărutări. Era cel mai fericit copil din lume. Ştia de acum ca păpuşa va fi ziua jucăria ei, iar noaptea prietena şi prinţesa din poveştile minunate. Adormi într-un târziu, obosita de atâta fericire.
Mama stătea lângă foc uitându-se la copila ei adormită. Câta fericire îi aduse ceasul tatălui ei, singura lor amintire. Îşi promisese în acea seara să închidă cartea amintirilor din inima ei şi să-i ofere tot ce va putea fetiţei ei iubite. Clipa aceea de fericire pe i-o dăruise merita orice sacrificiu...


... de Oana Nastase