"Copilul din mine nu moare niciodată!"

"Trec zile,trec ca umbre de vara,vremurile usoare,fug si nici o poarta a le opri nu poate!"
"O lume minunata in care ve-ti gasi numai copii.O lume cu mult soare si plina de jucarii pentru copii."-sunt versurile unei melodii ce in cateva cuvinte cuprind toata "definitia" copilariei.
O lume ce m-a asteptat de cand am venit pe acest pamant si care se indeparteaza tot mai mult.Acum am trecut pragul celui mai frumos,mai proaspat,mai luminos,mai dulce taram numit adolescenta.Cu mintea involburata de amintiri,privesc trecutul si imi amintesc totul,ca si cum s-ar fi intamplat ieri.Atunci cand vantul imi descalcea parul,cand soarele ma mangaia cu razele sale,cand curcubeul imi era cununa in par...Cu ochii inundati de lacrimi mi-aduc aminte de papusile agere de portelan ce le ingrijeam cu atata dragoste.Acum totul s-a risipit,iar ele ma asteapta neincetat intr-un cufar vechi dintr-un colt al amintirilor,din debaraua casei,printre carti prafuite si jucarii carpite de bunica,atunci cand se destramau.Acum hainutele ce le coseam cu atata entuziasm sunt pierdute printre panze de paianjen.Parul le este incalcit,iar rochitele prafuite si rupte asteapta pe cineva sa le scoata din intunericul acela.Acum,o adiere calda de vant strapunsa de razele orbitoare ale soarelui imi mangaie urechea cu soaptele bunicii atunci cand povestea "Capra cu trei iezi".Nu pot uita sortul carpit de care ne agatam tot timpul,rugandu-ne sa ne-o mai citeasca odata si mainile sale muncite si batrane ce ne alintau si ne binecuvantau de fiecare data si cu care ne curata miezii proaspeti de nuca...Imi gadila urechea o voce inceata ce se aseamana cu glasul gros al bunicului ce se inabusea in mustata carunta.Ochii lui verzi ca strugurii,ce erau ascunsi dupa sprancene impletite ma urmaresc tot timpul.Viu este coltul din curte unde tot timpul construiam castele din nisip ratacite printre lopatele si tot felul de forme colorate si eram dezamagita atunci cand catelul si pisica le daramau,cazand ca ruinele cetatilor de pe timpul razboaielor,asa cum ne povestea bunicul.Copilaria mea a recapatat un nou sens cand am primit cadou de la bunici o chitara,iar orele de joaca au fost transformate in ore de meditatie,uitand incet,incet de jucarii.
Acum,desi mai sunt pe jumatate copil,copilaria intreaga mi-o petrec in trecut neuitand prima zi de gradinita cand aveam inima cat un purice si primul cantec alaturi de chitara mea.Stau si ma gandesc,cum va fi atunci cand viata ma va rasplati cu un copil?Ce o sa fac?O sa-i povestesc si lui toate aceste lucruri sau il voi privi si il voi compara cu mine?Acum nu stiu ce o sa fac,dar as vrea sa aiba parte de o copilarie de neuitat asa cum a fost a mea.Doar ca un lucru il voi stii mereu:"copilul din mine nu moare niciodata!".


...de Gabriela Mihalea