Versuri albe

Sfidez în continuare rima falsă
Şi nu mă-ndur să scriu un alt cuvânt.
Abia când veţi păşi pe-al meu mormânt
Veţi şti să-mi observaţi zâmbirea ştearsă.

Sfidez poemul fără ritm şi tropot,
Cuvinte seci şi litere-ncurcate
Sfidez şi sensurile-amestecate
Când voi muri veţi trage-un pumn în clopot.

Creaţi ! Sau vă e teamă de schimbare?
Pe cine roade-n suflet o chemare
De-aici, de dincolo sau de niciunde?

Mă întreb pe unde merg şi unde
Dar nu am glas, nici suflet, nici iubire
Mă plimb, visez şi sufăr în neştire.


...de Andrada Sahlean

Puncte de suspensie...

Eu sunt un semn de mirare
Chiar deasupra cuvintelor
Prin care tu
Strigi nemărginirile pe nume…

Tu eşti linia de dialog
Prin care începe
Tăcerea mea sfântă,
Poate prea gălăgioasă uneori...

Noi...suntem puncte de suspensie,
Aruncate drept zaruri
În urma unei singure priviri.


...de Andrada Sahlean

Iluzii

Scriam un vers şi îl ştergeam cu lacrimi
De o manie nejustificată.
Privesc cu inima îndurerată
Cum punctul se desparte-n două inimi.
O literă se prinde-n amănunte,
Pătând pe spate foaia-ngălbenită.
Mă-nchin în faţa ei, par îmbătrânită
De-atâtea riduri încruntate-n frunte,
Dar nu-nţeleg de ce mai scriu eu versuri,
Când sunt doar eu, lovită şi-mpietrită
Ţinând în mână ceaşca de durere.
Îndrept privirea tot pictând pe versuri
Spre calea suferinţei .....pustiită.....
Mă amăgesc. Cu propria-mi putere!


...de Andrada Sahlean