Copilărie

Dicţionarul explicativ al limbii române ne defineşte copilăria ca fiind o perioadă a vieţii omeneşti de la naştere până la adolescenţă. Copilăria este perioada cea mai pură din viaţa unui om şi în acelaşi timp poate o perioadă plină de mistere. De aceea mulţi oameni de seamă şi-au dat cu părerea despre ea spunând :
„Copilăria este inima tuturor varstelor” – Lucian Blaga
„Copilăria, singurul paradis pierdut” – Valeriu Butulescu
„Copilăria este o lume de miracole şi de uimire a creaţiei scăldate în lumină, iesind din întuneric, nespus de nouă şi proaspătă şi uluitoare” – Eugen Ionescu
Ce înseamnă copilăria în concepţia mea? Ce înseamnă să fii copil? Este o întrebare des întâlnită care nu-şi găseşte răspunsul. Această perioadă magică, unică, prin care trece fiecare om de-a lungul vieţii sale, ne introduce parcă intr-o altă lume, o lume a jocului. Într-un anumit fel, copilăria se confundă cu jocul. Fiecare dintre noi iubim jocul, indiferent dacă suntem copii sau adulţi. Chiar dacă îmbătrânim, ludicul va rămâne mereu în noi, în inimile noastre, fiind stârnit ori de câte ori îi vedem pe cei mici bucurându-se de joc. Ei imaginează lumi nemaivăzute, ca şi jocul de păpuşi, în care acestea prind viată, comportându-se ca nişte fiinţe umane. Îmi amintesc cu drag, că şi eu, la acea vârstă fragedă, mă jucam astfel, bucurându-mă de toate întâmplările prin care trecea mica prinţesă. La fel ca şi acest joc, sunt şi multe altele, în care imaginaţia se lasă purtată de val, ajungând până la fantastic. Doar în copilărie ne putem întâlni cu balaurul cu şapte capete, cu zgripţuroaica cea haină, putem fii vrajitori, eroi din filme sau benzi desenate, putem vizita orice loc din lume doar cu ochii minţii şi să credem cu tărie ca am fost acolo cu adevărat. Cei mari, işi regăsesc mereu inocenţa făcând doar un pas în trecut şi amintindu-şi micile lumi, marile bucurii aflate prin intermediul jocului. Ei ar da orice să redevină copii, iar noi, cei mici, avem pretenţia şi dorim să fim trataţi ca nişte maturi, ca personae pe deplin responsabile. Adulţii doresc de multe ori să redevină copii, să se mai joace puţin pentru a-şi aminti de lumea mirifică a copilăriei.
„ Într-o zi, pe înserat,
Ce să vezi? Ne-am apucat,
Doi părinţi şi doi copii,
Din cartea cu jucării,
Să minţim, să povestim ...”
Pierdem jocul, care este cel mai important lucru ce ne mai poate aduce la realitate. Nu mai credem în Moş Crăciun şi sacul lui cu jucării, nu mai credem că mama şi tata sunt cei mai extraordinari părinţi din lume, nu mai roşim când facem năzbâtii. Ne este ruşine să ne mai comportăm ca nişte copii, ne este ruşine cu noi înşine. Vrem ca totul să nu mai pară aşa de copilăresc şi vom regreta mai târziu.
Vorbind de joc şi de copilărie Lucian Blaga spunea:
„ Copilul râde:
„ Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul”
Tânărul cântă:
„ Jocul şi înţelepciunea mea-i iubirea”
Bătrânul tace:
„ Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea” .” ( Lucian Blaga – Trei feţe )


...de Simona Boca