Iluzii

Scriam un vers şi îl ştergeam cu lacrimi
De o manie nejustificată.
Privesc cu inima îndurerată
Cum punctul se desparte-n două inimi.
O literă se prinde-n amănunte,
Pătând pe spate foaia-ngălbenită.
Mă-nchin în faţa ei, par îmbătrânită
De-atâtea riduri încruntate-n frunte,
Dar nu-nţeleg de ce mai scriu eu versuri,
Când sunt doar eu, lovită şi-mpietrită
Ţinând în mână ceaşca de durere.
Îndrept privirea tot pictând pe versuri
Spre calea suferinţei .....pustiită.....
Mă amăgesc. Cu propria-mi putere!


...de Andrada Sahlean